Medicul care consideră că tehnologia este soră cu urologia
Dr Silviu Sandu medic specialist urolog a absolvit Facultatea de Medicină, Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” şi a efectuat rezidenţiatul în Urologie la Spitalul Clinic “Prof. Dr. Th. Burghele” din Bucureşti. A dorit medicina de mic copil, vrând să ajute, pentru că de aici îi vin cele mai mari satisfacţii: “nu mă gândeam că voi face chirurgie, dar la facultate stagiul în urologie a fost dragoste la prima vedere.”
Experienţa îşi spune cuvântul
S-a pregătit doi ani în Franţa, în marile clinici urologice ale Centrului Spitalicesc Universitar din Rouen şi Centrul Spitalicesc Regional Metz-Thionville, unde şi-a completat şi aprofundat cunoştinţele medicale. Deşi este un medic tânăr a avut mii de cazuri văzute. S-a format atât în urologia generală, prin chirurgia clasică şi endoscopică, cât şi în domenii de top, cum ar fi robotica, chirurgia transplantului renal, neuro-urologia. I-a avut ca mentori pe renumitul profesor Jean-Nicolas Cornu, specialist în neurourologie şi urologie funcţională şi pe profesorul Christian Pfister.
Si-a îmbogăţit experienţa ca medic specialist urolog la Spitalul Nord Franche-Comte din Franţa, un spital de 1200 paturi, cu un department de urologie si chirurgie ambulatorie dedicat. A abordat domenii precum urologie generală, chirurgie robotică, uro-oncologie, neuro-urologie, andrologie, sexologie şi infertilitate. In această perioadă a luat parte si la lupta împotriva pandemiei COVID-19. Experienţa i-a lărgit orizonturile medicale şi a întărit abordarea holistică a pacienţilor.
Urologia şi robotica
Urologia reprezintă unul dintre domeniile principale ce au făcut posibilă utilizarea roboticii în medicină şi la dezvoltarea acestei tehnici chirurgicale. Robotica are aplicatii largi în urologie. Dr Sandu a participat la numeroase astfel de intervenţii precum: prostatectomia radicală pentru cancerul de prostată, cistectomia radicală pentru cancerul vezical, nefrectomii radicale şi parţiale pentru patologia tumorală renală dar şi la prelevarea rinichiului de la donorul viu. Urologia este o specialitate tehnologizată, pe care o consideră un vârf de lance al medicine. Ea se ajută de proceduri endoscopice, laparoscopice, robotice şi aparaturi de diagnosticare precum ecograful şi tomografia computerizată.
Deşi unii mai practică şi astăzi chirurgia deschisă pentru pietrele la rinichi, dr Sandu consideră că acestea sunt de domeniul istoriei medicinei. Una dintre interventiile sale preferate este chiar ureteroscopia flexibilă laser. Aceasta este folosită în tratementul litiazei renale, pe care a practicat-o cu succes în multiple cazuri din Franţa. Tehnica a adus-o şi acasă, pentru tratamentul pacienţilor români.
In ciuda numeroaselor oprtunităţi de a continua să se dezvolte în Franţa, s-a întors în ţară în 2020, pentru a-şi continua vocaţia medicală.
Aproape de pacient
Fiind un medic dedicat şi comunicativ, dr Silviu Sandu practică medicina bazată pe dovezi şi transmite informaţiile pe întelesul pacientului. Astfel îl implică pe acesta în propriul plan de însănătoşire. Are un discurs uşor de înţeles. Consideră că o comunicare bună cu pacientul este foarte importantă.
Un sfat important pe care l-ar da pacienţilor este acela de a se hidrata bine, pentru că de acolo vin multe probleme. Să fie atenţi la simptome: dureri lombare, probleme la urinat, dureri si disfunctii ale organelor genitale externe la barbat, pentru că întârzierea diagnosticului duce la complicaţii evitabile.
Afecţiuni
Dr Sandu oferă consultaţii în vederea diagnosticării şi tratamentului, prin metode moderne, pentru pacienţii cu simptome precum:
-urinare frecventă, incontinenţă urinară
-senzaţii de usturime, durere, arsuri la urinare
-urinarea cu sânge
-dureri de spate în zona rinichilor, litiază reno-uretrală
-disfuncţie erectilă, infertilitate
-controlul prostatei recomandat tuturor bărbaţilor peste 45 de ani
Investigaţii
Efectuează ecografie abdominală, ecografie transrectală, scrotală şi peniană
Oferă proceduri chirurgicale destinate patologiilor maligne şi benigne cu abordare atât clasică, dar şi endoscopică printre care ureteroscopia flexibilă laser.
In timpul liber este pasionat de ciclism şi drumeţii.