Spitalizare de zi
Pentru a vă asigura un confort sporit în actul medical dedicat vindecării cât mai rapide a afecţiunilor dvs, pentru o monitorizare riguroasă a stării dvs. de sănătate, vă oferim servicii de spitalizare de zi, la indicaţia medicului, contra cost sau cu CNAS.
Puteţi fi spitalizat maximum 12 ore, în condiţii hoteliere deosebite, peste nivelul standard, în vederea unor investigaţii mai amănunţite, tratamente sau intervenţii rapide și sigure. În rezervele noastre cu unu sau două paturi, veţi primi toată îngrijirea medicală necesară, astfel încât veţi putea pleca acasă în aceeaşi zi.
Specialităţile în care se oferă spitalizare de zi, cu CNAS sunt: cardiologie, dermatologie, gastroenterologie, diabet, nutriţie şi boli metabolice, obstetrică-ginecologie.
Alte servicii spitalizare de zi contra cost: ORL și ortopedie.
Program: luni-vineri; 8:00-20:00
Call center: 0244.990
Specialități:
- Gastroenterologie
- Dermatologie
- Obstetrică – Ginecologie
- Chirurgie
- Ortopedie
- Urologie
- Chirurgie vasculară
- Diabet și boli de nutriție
- Recuperare medicală
- Medicină internă
- Cardiologie
- Neurochirurgie
Condiții de internare
Internarea pacienților în spitalul SanConfind se efectuează doar în urma unui consult de specialitate al unui medic din cadrul spitalului, corespunzator nivelului de competență al spitalului.
Spitalizarea de zi durează între minimum 2 ore și maximum 12 ore. În acest interval de timp, pacientul urmează un protocol de pregătire înaintea investigației: analize de sânge, evaluarea funcțiilor vitale (tensiune, puls, EKG, temperatură) și după investigatie (primirea documentației medicale pentru externare). În funcție de patologia fiecărui pacient, durata spitalizării diferă.
Este exclusă internarea pacienților cu boli infecto-contagioase, boli psihice acutizate, precum și a urgentelor care depașesc gradul de competență și dotare a spitalului.
Actele necesare internării sunt următoarele:
- Certificatul de naștere sau cartea de identitate a pacientului
- Adeverința de salariat
- Bilet de internare
- Dovada de asigurat pentru a beneficia de decontul de la Casa de Asigurari, iar în acest caz este necesar și bilet de trimitere de la medicul de familie
- Cardul National de Sănătate
În momentul internării, pacientul semnează Regulamentul Spitalului și Consimțământul informat în vederea tratamentului/intervenției.
În afara documentelor prezentate mai sus vă rugăm să aveti asupra dvs. toate documentele solicitate de medicul curant ( ex. rezultatele investigațiilor medicale efectuate, alte documente).
Condiții de externare
Externarea pacientului se va face de către medicul curant sau de către medicul de gardă cu acordul prealabil al medicului curant; externarea pacientului va fi comunicată aparținătorilor acestuia cu cel puțin 12 ore înainte. Externarea la cerere este posibilă doar pe semnatura pacientului, după informarea acestuia de către medic, privind eventuale riscuri.
Externările se efectueaza între orele 12:00-16:00.
Documentele medicale pe care le va primi pacientul la externare sunt urmatoarele:
- Bilet de externare/ scrisoare medicală (epicriza, evoluția pe timpul spitalizării, rezultatul investigațiilor și recomandările de urmat după externare)
- Rețeta – dacă este cazul
- Certificat medical – dacă este cazul
- Adeverința medicală – dacă este cazul
Program de vizite pacienți:
Accesul în spital al vizitatorilor (aparținători ai paciențior internați) în secțiile medicale/chirurgicale este permis în intervalul orar 10.00 – 18.00 (luni-duminică).
- Durata vizitei nu va depași 15 minute.
- Este permis accesul a cel mult 2 vizitatori/pacient.
- Este obligatoriu accesul în spital cu echipament de protecție adecvat (halat, papuci de unică utilizare+/-masca facială, bonetă) și ecuson de identificare (“VIZITATOR”); Se va utiliza dezinfectantul de mâini pus la dispoziție de spital în toate zonele!
Accesul în secția de Terapie intensivă și în Blocul operator/ Blocul de nașteri este permis vizitatorilor doar în condiții speciale!
Serviciul de spitalizare cuprinde:
- Asistentă medicală specializată 24h/24h
- Investigații medicale/tratamente/intervenția chirurgicală
- Spitalizarea în rezerve de 2 paturi sau single
- 3 mese/zi conform programului de nutritie personalizat de catre medicul curant și asistentul dietetician
- Acces TV
- Internet WI-FI
- Consumabile igienă personală
Pentru alte informatii apelați: Call center 0244990
Extras legea 95
- Spitalele pot avea în componența lor structuri care acordă servicii ambulatorii de specialitate, servicii de spitalizare de zi, îngrijiri la domiciliu, servicii paraclinice ambulatorii.
- Serviciile medicale acordate de spital pot fi preventive, curative, de recuperare și/sau paleative
- Spitalele participă la asigurarea stării de sănătate a populației.
- Serviciile medicale acordate de spital pot fi preventive, curative, de recuperare și/sau paleative
- Centrele de sănătate – unități sanitare cu paturi care asigură asistență medicală de specialitate pentru populația din mai multe localități apropiate, în cel puțin două specialități.
- În categoria spitalelor se includ și următoarele unități sanitare cu paturi: institute și centre medicale, sanatorii, preventorii, centre de sănătate și unități de asistență medico-socială.