Mamografie
Departamentul de imagistică medicală al Clinicii SanConfind are în dotare un mamograf digital performant, cu tomosinteză și puncție stereotaxică, realizat de compania americană General Electric. Tomosinteza sau mamografia tridimensională (3D) a sânului reduce interferența și suprapunerile de țesut și evidențiază mult mai ușor leziunile canceroase.
Mamografia digitală este o radiografie a sânului cu doză redusă de raze X. Aceasta reprezintă „standardul de aur” în detectarea precoce a anomaliilor țesutului mamar.
Tomosinteza sânului reprezintă o tehnologie nouă, folosită în lupta împotriva cancerului de sân. Cu ajutorul ei se efectuează o serie de imagini digitale ce pot fi prelucrate cu ajutorul calculatorului, care permit medicului să examineze straturile țesutului mamar și să departajeze leziunile de țesuturile adiacente.
Programarea la mamografie se poate face imediat.