„Am aflat prima data de Sanconfind…”

“Am aflat pentru prima oară de Centrul Sanconfind acum câțiva ani cu ocazia unui eveniment legat de turismul balnear. Întotdeauna am susținut turismul românesc și am dorit să fac cunoscute stațiunile și centrele care pot oferi tratamente balneare și de recuperare medicală.

Centrul Sanconfind este situat în Poiana Câmpina, denumită odinioară “Poiana Sării”, datorită izvoarelor de apă sărată pe care le deține. Acum mai bine de 100 de ani, s-au amenajat aici primele bazine cu apă sărată săpate în pământ și acoperite cu cărămidă, care au fost abandonate prin anii ’70, desi în perioada interbelică erau cunoscute, chiar dacă rudimentare.

Au trecut mai bine de 45 de ani până când s-a gândit cineva să repună în valoare cea mai sărată apă din țară cu o concentraţie de 321 g/l. Sanconfind a deschis aici un adevărat centru balnear și de recuperare medicală, care s-a dezvoltat an de an, iar eforturile au fost răsplătite în 2019, când Baza de Tratament Balneologic și Recuperare Medicală SanConfind a primit ”Marele Premiu pentru Cea mai bună bază de tratament din țară”oferit de OPTBR si ESPA.

De la un cabinet de stomatologie generală înființat în 2011, compania care deține baza de tratament, a ridicat un adevărat centru medical integrat care abordează o multitudine de patologii medicale și chirurgicale, atât în cadrul ambulatorului de specialitate, cât și al secțiilor cu paturi (obstretică – ginecologie, ortopedie, oftalmologie, mici intervenții chirurgicale, chirurgie generală și laparoscopică, etc.). De la deschidere și până în present, mai bine de 500.000 de pacienți au trecut pragul SANCONFIND, ceea ce nu este deloc de neglijat.

Numărul de proceduri care se pot efectua aici este de peste 2000 într-o singură zi, printre care se enumeră: hidrokinetoterapia în apă sărată (două bazine pentru recuperare adulți și copii, un bazin pentru mers contra curent, macara pivotantă cu acţionare hidraulică pentru transferul bolnavilor din cărucior în bazin şi invers), băile și împachetările cu nămol, electroterapia de joasă și medie frecvență (precum unde scurte, ultrasunete), băile de plante, aplicațiile cu parafină, masajele, sauna, dar și kinetoterapia (inclusiv pentru gravide) și recuperarea robotizată.

Apa sărată este captată de la izvoarele locale ale Poienii Campinei iar nămolul este adus tocmai de la Techirghiol, în anumite condiții, ca să nu își piardă proprietățile curative.

Apa sărată este folosită ca tratament pentru diferite afecţiuni reumatismale degenerative, precum spondiloză, coxartroză, gonartroză, diferite artroze. Băile cu apă sărată sunt și un remediu foarte bun pentru persoanele care suferă de oboseală cronică sau stres.

Afecțiunile tratate în Baza de Recuperare Medicală sunt legate de sistemul nervos, precum nevralgii, AVC, deficient neurologice, lombosciatică, miopatii, boala Parkinson; boli reumatismale de tip inflamator, precum spondilita annchilozantă, poliartrita reumatoidă; afecțiuni ale căilor respiratorii; hernia de disc, osteoporoza; afecțiunile post – traumatice, ca entorse, fracturi, luxații ale membrelor; boli reumatismale de tip degenerativ; afecțiuni abarticulare, ca tendinite și tenosinovite; circulația periferică deficitară.

Serviciile de recuperare și balneofizioterapie includ terapii cu resurse naturale, bai CO2, masajele terapeutice, băile minerale cloruro – sodice, băile galvanice.

Centrul dispune și de spitalizare de zi și continuă în rezerve moderne la standarde occidentale, care sunt necesare pentru operațiile care se realizează aici cu medici de excepție. În decursul timpului s-au efectuat operații de colecist, pancreas, sân, aparat genital. Nu numai că s-au extirpat cu success tumori, dar s-au făcut și reconstrucții, cum ar fi cele de stomac.

Bineînțeles că se pot efectua și diferite proceduri de relaxare pentru cine dorește să își recapete energia, iar acestea includ băile în bazinul cu apă sărată, băile de plante cu flori de fân și uleiuri aromatice, precum rozmarin, busuioc, lavandă, dușurile Vichy, hidroterapia la cadă cu muzică în surdină, masajele de relaxare, reflexoterapia, drenajul limfatic, sauna uscată și umedă sau gimnastica de întreținere.

În acest centru multidisciplinar vin turiști din toată lumea, nu numai din Europa, chiar și din Țările Arabe, pentru tratarea și ameliorarea afecțiunilor reumatismale, a diabetului, a osteoporozei, dar și pentru investigații și recuperare.

Se poate face turism balnear în România? Răspunsul meu este categoric DA! Cu astfel de centre medicale și balneare, precum Sanconfind, care este cel mai mare spital privat din Prahova, avem șansa de a ne poziționa pe harta turismului medical internațional, mai ales că România deține o treime din potențialul balnear al Europei.

Poiana Câmpina se află la numai 3 kilometri de Câmpina, unde se pot vizita Muzeul Nicolae Grigorescu și Castelul Iulia Hasdeu. În același timp, la nici 30 de kilometri se află stațiunea Sinaia, plină de obiective turistice, astfel că un sejur de recuperare petrecut în Centrul Medical Sanconfind poate fi completat cu vizitarea unora dintre cele mai cunoscute atracții turistice din România.” Monica Anghelovici, blogger.