Dr. Pavelescu este medic primar de recuperare medicală şi balneofizioterapie. Se alatură în luna martie 2022 echipei medicale Sanconfind, cu consultaţii în baza de tratament. A înfiinţat în Spitalul Militar Central din Bucureşti prima secţie din armată cu profil de fizioterapie şi recuperare medicală, cu 50 de paturi. Pentru activitatea medicală susţinută a fost avansat…
DESPRE DR STELIAN ANGHEL MEDIC SPECIALIST ORTOPEDIE SI TRAUMATOLOGIE Câteva cuvinte despre pregătirea medicală Dr. Anghel Stelian a terminat Facultatea de Medicină din Braşov, cu rezidenţiatul 4 ani în Bucureşti şi 2 ani în Târgu Mureş. A plecat din ţară dorind să se dezvolte pe chirurgia coloanei vertebrale ajungând din 2015 şi până în prezent,…
Din 7 martie 2022 se alătură echipei medicale, doamna doctor Băjenaru Gabriela, medic de medicină internă, după o activitate de 15 ani în Bucureşti. A absolvit Cursurile Universităţii carol Davila, cu rezidenţiatul in medicină internă A lucrat în sistem privat în paralel cu efectuarea de gărzi în ” Clinica de cardiologie a Spitalului Sf Ioan”,…
Ortopedul care vine la serviciu cu moticicletă, fara a-i fi teamă de fracturi Un medic de talie internaţională-am putea spune-, însă modest, cu experienţă acumulată în Germania, Elveţia şi Rusia, şi de origine, din Republica Moldova. Este vorba de dr Vladimir Levodansky, medic primar ortopedie şi traumatologie. A terminat facultatea în Republica Moldova în 1987, …
Începând cu ziua de 16 noiembrie, în fiecare zi de marți a săptămânii, la SanConfind acorda consultații un medic specialist neurochirurg: dr. Adrian Enache, care vine de la București, unde lucrează într-unul din marile spitale private ale Capitalei. Domnul doctor a fost impresionat de dotările spitalului de la Poiana Câmpina și este pregătit pentru colaborarea…