Saunele de la SanConfind sunt ideale pentru delectare, relaxare și revigorare

pasted image 425x2392Baza de Tratament și Recuperare Medicală a Spitalului SanConfind din Poiana Câmpina vă oferă tratamente de balneofiziokinetoterapie la cele mai înalte standarde europene, cu aparatură medicală ultraperformantă, de ultimă generație. Dintre aceste servicii medicale de top, se remarcă cele care țin de domeniul balneologiei. În afară de băi în cele trei bazine mari cu apă sărată caldă (două pentru adulți, de 1,2 metri adâncime fiecare, și unul pentru copii, de 0,5 metri adâncime), precum și de împachetări și băi cu nămol de Techirghiol, aici puteți beneficia de cele mai moderne proceduri de hidroterapie pentru relaxarea și tonifierea organismului, realizate cu ajutorul unor dotări de excepție. Dintre acestea, v-am prezentat, în numărul trecut al revistei noastre, căzile cu bule, hidromasaj și unde sonore, de asemenea, cada-treflă sau fluture, precum și dușul Vichy. Stresul pe care îl resimțim în toate activitățile cotidiene face ca relaxarea cu ajutorul hidroterapiei să fie tot mai necesară și mai eficientă. Astăzi, vă vom prezenta cele două saune existente în Centrul Medical SanConfind, adevărate locuri de desfătare, relaxare și revigorare a pacienților care le folosesc. Este vorba despre sauna umedă (hammamul) și sauna uscată.

 

 

 

Sauna umedă (baia turcească sau hammamul)

 

Dacă vor să aibă parte de o relaxare în stil oriental, pacienții SanConfind pot experimenta binefacerile saunei umede aflate la demisolul Bazei de Tratament și Recuperare Medicală, nu departe de sauna uscată (sau finlandeză). Ritualul practicat provine din antichitate și nu este nimic altceva decât o baie de aburi. Hammamul, numit baie turcească ori saună umedă, funcționează pe un principiu diferit față de cel folosit la sauna uscată – temperatura din încăpere este mult mai scăzută (40°C față de 100°C în cazul saunei uscate), iar umiditatea poate ajunge uneori chiar la 100%. Aburii sunt injectați în încăpere prin duzele aflate în pereții banchetelor. La sauna uscată, încăperea este încălzită prin intermediul pietrelor fierbinți care degajă căldură. Umiditatea aerului este scăzută, iar pereții saunei sunt construiți din lemn poros. În cazul saunei umede, aburii transmit căldura, iar pereții sunt acoperiți cu faianță sau marmură.

 

 

pasted image 425x239În ceea ce privește modul de desfașurare al hammamului, acesta este asemănător cu cel al saunei uscate. Persoanele care se aflăîn sală, se așază pe banchete sau chiar pe sol. Beneficiile hammamului sunt multiple. Umiditatea produsă de aburi deschide porii pielii și permite eliminarea impurităților. Temperatura ridicată calmează tensiunea musculară și favorizează secreția glandelor sudoripare, iar odată cu transpirația, sunt eliminate și toxinele din organism, curățându-se pielea în profunzime. De asemenea, hammamul favorizează somnul și odihna de bună calitate. La SanConfind, vaporilor de apă li se adaugă esențe de eucalypt sau de pin pentru proprietățile lor calmante și decongestionante. Hammamul este urmat de un duș calduț și un masaj cu uleiuri esențiale, pentru tonifierea și catifelarea pielii. Baia de vapori este benefică și pentru sănătate, nu doar pentru frumusețe. Efectuată o dată pe săptămână, ea este recomandată în cazul următoarelor afecțiuni: oboseală cronică, reumatism, obezitate, celulită, afecțiuni respiratorii și unele probleme de circulație a sângelui. De asemenea, sauna umedă relaxează și elimină stresul, oferind o pauză bine meritată și asigurând o detașare totală de tumultul cotidian. Baia de aburi este bună și pentru obținerea unei siluete de invidiat, deoarece favorizează eliminarea apei din organism. Dar dacă nu este susținută de un progam de mișcare regulată și o alimentație dietetică, pierderea în greutate va fi de scurtă durată. Baia de aburi crește temperatura corpului și activează circulația sângelui, având aceleași efecte asupra corpului ca exercițiile cardiovasculare. De aceea există și contraindicații. Sauna umedă nu este recomandată cardiacilor și celor care au probleme dermatologice. Pentru a evita orice probleme, pacienții SanConfind trebuie să se sfătuiască, în prealabil, cu medicii lor de familie sau cu medicii curanți specialiști în bolile de care pacienții respectivi știu că suferă. Hammamul este contraindicat și femeilor însărcinate. Dupa ședință, trebuie consumate multe lichide pentru a se compensa pierderea de apă.

 

 

pasted image 425x2393Sauna uscată (sauna finlandeză)

 

Sauna uscată reprezintă un loc ideal pentru relaxare și înfrumusețare. Este foarte populară în Europa, unde mai este cunoscută și sub denumirea de saună finlandeză. Sauna uscată este practicată de mai bine de 1000 de ani. În zilele noastre, ea se face în încăperi special amenajate, încălzite la 80-90 de grade Celsius și dotate cu bănci pe care stau clienții. Te poți bucura de o saună corespunzătoare fie în parcurile Aqualand, fie la marile săli de fitness dotate cu așa ceva, fie în cadrul unui SPA. Sauna uscată are numeroase efecte terapeutice benefice, dintre care am aminti: ajută la eliminarea toxinelor din organism, pentru că se transpiră intens; căldura relaxează mușchii, iar din acest motiv, sauna este indicată după un antrenament sportiv; aburii deschid porii pielii, punctele negre putând fi mult mai ușor eliminate ulterior; curăță pielea și stimulează regenerarea celulară; stimulează sistemul hipofizosuprarenal. Sauna uscată are și contraindicații: •Crește tensiunea, nefiind recomandată hipertensivilor; •Practicată frecvent, duce la deteriorarea pielii și a părului, uscându-le. Din acest motiv părul va fi acoperit cu un prosop în timpul ședinței, iar după aceasta, trebuie să aplici imediat pe piele o loțiune de corp; •Nu sunt indicate mai mult de două ședințe săptămânale; •Este bine să faci, în prealabil, un duș fierbinte pentru a obișnui corpul cu temperatură ridicată; •Demachiază-te înainte, pentru că altfel ai putea sa îți infectezi tenul; •Dacă preferi să porți costum de baie, trebuie să fie din fibre naturale; •Nu intra la saună cu accesorii, bijuterii, papuci sau alte lucruri inutile. Este suficient un prosop care îți acoperă părul și o sticlă cu apă; •O ședință de saună nu trebuie să depășească 15 minute; •Nu face saună dacă ai febră sau infecții virale; •Sauna este contraindicată persoanelor care au epilepsie, glaucom, boli circulatorii, varice și tromboze.