O tanara in soc hemoragic, salvata la Spitalul Sanconfind din Poiana Campina

O tânără în şoc hemoragic, salvată la Spitalul Sanconfind din Poiana Campina
Astfel de cazuri sunt rare în Centrul Medical Sanconfind. Aşadar, într-o dimineaţă, personalul medical a preluat din parcarea clinicii o tânară, cu sângerare masivă, pentru a fi operată de urgenţă.
Albă ca varul, transpirată toată, cu pulsul foarte slab, au fost doar câteva din problemele cu care s-a prezentat. Abia putând să vorbească, a ajuns în curtea spitalului Sanconfind după ce, soţul, disperat, ne-a contactat şi a cerut ajutorul, nefiind familiarizat cu procedura medicală în aceste cazuri.
Deşi Sanconfind nu este un spital de urgenţă, personalul de serviciu a coborât în parcare şi a preluat-o imediat pe secţie pentru a-i acorda primul ajutor.
Când a ajuns pe sectie, echipa medicală a preluat-o cu lipotimie şi hipotensiune şi a fost operată de urgenţă. După ce i s-a acordat primul ajutor, s-a intevenit chirurgical, oprindu-i-se sângerarea.
S-au respectat toate normele sanitare de siguranţă pentru a i se acorda ajutorul potrivit. S-au îdeplinit normele în vigoare în perioada pandemiei COVID-19. La Sanconfind pacientul este pe primul loc. Prin urmare, pacienta, deşi nu era testată RT-PCR pentru ARN-SARS COV-2, s-au aplicat procedurile interne pentru izolarea unor astfel de cazuri inopinate.
Omul din faţa noastră a fost ajutat într-un context special. Lipsa unei intervenţii medicale la timp ar fi pus in pericol viaţa acestei persoane.
Sanconfind, având circuite separate, gândite pentru astfel de situaţii extreme, nu a periclitat sănătatea celorlalţi pacienţi internaţi pe alte secţii medicale.
Medicii ginecologi şi anestezisti şi-au făcut cu atenţie şi dăruire meseria de doctori, puşi în faţa unei situaţii de criză.
Tahicardică şi cu pierdere mare de sânge, la momentul internării, pacienta este acum stabilizată. Tânăra norocoasă a trecut cu bine peste intervenţie şi a fost transferată la domiciliu