Cu peste 1000 de pacienţi consultaţi şi urmăriţi îndeaproape, dr Nedea devine din luna octombrie membru al echipei Sanconfind ca medic specialist de recuperare medicală.
A absolvit de curând rezidenţiatul, în 2018 ,consultând în Spitalul Elias din Bucureşti în special cazuri neurologice, post AVC, traumatisme craniene, dar şi gonartroze, coxartroze şi altele, mai puţin complicate. Consultă în special adulţi dar are experienţă şi cu copiii, mai ales în infiltraţii cu toxină botulinică, pe care le-a facut sub îndrumarea doamnei profesor Pădure, în cadrul unor cursuri la care a participat.
La Spitalul Filantropia din Bucureşti, sub îndrumarea prof. Cinteză a absolvit şi cursul de ecografie musculo-scheletală. Comunică usor cu pacienţii deşi unii sunt reticenţi de multe ori la explicaţiile avizate din punct de vedere medical.
Si-a început cariera ca asistent medical. Dorindu-si să aibă studii superioare, a ales să facă facultatea de medicină, după un an în care a văzut cât de multă materie se cere, câte studii şi cursuri sunt necesare pentru a deveni un profesionist. A fost foarte greu, însă a considerat în mod constant că face ceva ce îi place. Pe pacienţi încearcă să îi înţeleagă, să le înţeleagă suferinţele, să îi asculte. Doreşte mereu un feed-back deoarece consideră că este importantă părerea celorlalţi. Personalizează, ca şi ceilalţi membri ai echipei Sanconfind, tratamentul fiecărui pacient.
Afecţiunile pe care le tratează deja în Centrul medical Sanconfind: gonartroză, coxartroză, hernie de disc, lombalgie, lombosciatică, spondiloză cervicală şi alte diagnostice, în funcţie de cum se prezintă fiecare la consult.