În cabinetul Endocrinologie SanConfind sunt tratate foarte bine diverse afecțiuni ale sistemului endocrin, puțin cunoscute de oamenii obișnuiți și dificil de depistat de către medicii care nu sunt specialiști în endocrinologie. Endocrinologia este o ramură a medicinei care se ocupă cu studiul glandelor endocrine și a hormonilor produși de acestea. Este una dintre specialitățile medicale care au evoluat cel mai mult în ultimii 20 – 30 de ani datorită analizelor de laborator tot mai complexe și a metodelor imagistice moderne. Sistemul endocrin este alcătuit din următoarele glande: hipofiza – localizată la baza creierului, tiroida – aflată în regiunea anterioară a gâtului, glandele paratiroide – situate pe fața posterioară a tiroidei, glandele suprarenale, localizate deasupra rinichilor, așa cum le spune și numele, pancreasul endocrin, ovarele, testiculele și epifiza. Dereglările oricăreia dintre glandele enumerate pot duce la tulburări grave în organism, cu o simptomatologie extrem de diversă, motiv pentru care pacienții ajung de cele mai multe ori la alte specialități medicale. De aceea este foarte important ca medicii de alte specialități sau medicul de familie să îndrume pacientul către endocrinolog ori de câte ori nu își pot explica anumite simptome sau când administrarea unui anumit tratament nu are efectul scontat. Unele dintre cele mai grave boli endocrine sunt cele care implică glanda hipofiză. Cele mai frecvente boli endocrine sunt, de departe, cele tiroidiene. Acestea sunt hipertiroidia, hipotiroidia, nodulii tiroidieni, tiroiditele. Din fericire, bolile care implică tiroida se pot trata foarte eficient atâta timp cât pacientul urmează întocmai indicațiile medicului endocrinolog.
Listă de prețuri Endocrinologie
END1 CONSULTATIE MEDIC ENDOCRINOLOGIE 100 RON |
END2 ECOGRAFIE TIROIDA 100 RON |
END3 CONSULTATIE MEDIC ENDOCRINOLOGIE+ECOGRAFIE TIROIDA 150 RON |
END4 CONSULTATIE OBEZITATE;120 RON |
END5 CONTROL MEDIC ENDOCRINOLOGIE 50 RON |
END6 CONTROL OBEZITATE 60 RON |
END7 REFERAT MEDICAL ENDOCRINOLOGIE 50 RON |
END8 INJECTIE INTRADERMICA/TESTARE LA ANTIBIOTIC 20 RON |
END9 INJECTIE INTRAMUSCULARA 20 RON |
END10 INJECTIE INTRAVENOASA 30 RON |
END11 PERFUZIE 35 RON |
END12 INJECTIE SUBCUTANATA 15 RON |
END13 CONSULT CU ECOGRAFIE TIROIDA 150 RON |