Ortopedul care vine la serviciu cu moticicletă, fara a-i fi teamă de fracturi

Un medic de talie internaţională-am putea spune-, însă modest, cu experienţă acumulată în Germania, Elveţia şi Rusia, şi de origine, din Republica Moldova. Este vorba de dr Vladimir Levodansky, medic primar ortopedie şi traumatologie.

A terminat facultatea în Republica Moldova în 1987,  urmând să vină la Spitalul Sf Ioan din Bucureşti pentru a face rezidenţiatul, apoi o serie de cursuri în Germania şi Elveţia. După facultate, a fost medic militar de carieră unde a învăţat cel mai bine cum este să lucrezi în condiţii minime de aparatură şi materiale necesare unei operaţii. “Aici  înveţi ce înseamnă chirurgia de campanie, să înveţi să operezi cam tot ce poţi….am participat şi la intervenţii de chirurgie abdominală, şi de neuochirurgie. Condiţiile erau grele, de spital de campanie, cu multe lucruri adaptate, în locuri modeste.”

Ortopedia a aprofundat-o cel mai bine în 2004 în Elveţia şi în 2012 în Germania

Cele mai grele intervenţii i s-au părut politraumatismele la persoanele tinere, cu multiple fracturi şi cu necesitatea de a face mai multe operaţii simultan, cu diferite echipe chirurgicale.

Dragostea pentru medicină i-a fost insuflată de mama sa, tot medic, de specialitate pediatru şi respecializată în cardio-reumatologie pediatrică. A cunoscut astfel viaţa de spital de mic, mama luându-l adesea la serviciu,, unde lucra într-un sanatoriu pentru copii din Republica Moldova, un fel de Techirghiol pentru copii. “ Acolo am vazut copii bolnavi, cu deformaţii din cauza streptococului hemolitic, care generează reumatismul articular.”

La Sanconfind a hotărât să vină când s-a ivit ocazia de a face intervenţiile ortopedice- specialitatea aleasă. A aflat de acest spital de la un reprezentant medical în ortopedie şi a dorit să lucreze într-un mediu curat care “îţi aduce un sentiment de linişte şi încredere. “Ai o satisfacţie atunci când aduci o bucurie unui om care ulterior îţi mulţumeşte pentru rezultate.”

Tipuri de intervenţii:

-infiltraţii cu soluţie vâsco-elastică monodoză (inclusiv în coloană)

-fracturi, entorse

-tratamente cu gips

-artroscopii

-protezare de şold

-corecţii de formaţii de member, deformaţii hallux valgus (monturi)

Program consultaţii: vineri de la 14:00